Predica Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL la Denia din Sfânta și Marea Joi, în Catedrala Patriarhală, 17 aprilie 2014. Text revizuit de autor.
Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta și Marea Vineri se face
pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și Înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face
pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Slujbele din această zi cuprind:
Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc 'cele douăsprezece Evanghelii' care vorbesc de Pătimirile Domnului),
Ceasurile împărătești (de vineri dimineața),
Vecernia (în timpul căreia se face și 'Punerea în mormânt' sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și
Pavecernița.
Toate cântările din
Vinerea Patimilor arată
răutățile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor și lepădarea lui Petru, răutatea și viclenia mai-marilor cărturarilor și fariseilor, lașitatea și nedreptatea lui Ponțiu Pilat, violența soldaților, rătăcirea și nerecunoștința mulțimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit și nepăsarea sau indiferența multora cărora Iisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste și a morții.
Pe de altă parte, slujbele din Sfânta și Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune și doxologie, arată
îndelung-răbdarea și bunătatea Domnului Iisus Hristos față de toți oamenii, adică
iubirea Sa mai tare decât suferințele chinurilor și decât durerile morții pricinuite de oameni.
Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite
sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Ele sunt
sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este 'Sfântul lui Israel', Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: '
Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema' (Luca 1, 35);
mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinței lui Dumnezeu, '
ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce' (Filipeni 2, 8). La miezul zilei, în mijlocul Raiului și în ziua a șasea, când a fost făcut omul, Adam și-a întins mâinile neascultării spre pomul oprit și s-a despărțit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Și-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei și în 'mijlocul pământului', în ziua a șasea (vineri),
pentru a arăta ascultare față de Dumnezeu până la moarte, vindecând pe om de neascultare și mântuindu-l de despărțirea lui de Dumnezeu-Izvorul vieții. El a fost răstignit în afara cetății, într-o grădină, pentru că și Adam cel vechi a călcat porunca înfrânării sau a postului în grădina Raiului. În acest înțeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: '
Acesta a fost ... scopul Domnului, ca, pe de o parte, să asculte de Tatăl până la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin cărturarii și fariseii puși la lucru de el'.
Patimile sau Pătimirile sunt
înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute.
Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum
minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni
sunt pătimite, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, tot așa
Pătimirile Sale pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
În unele cântări ale slujbelor din Sfânta și Marea Vineri se arată uimirea celor ce văd iubirea smerită și îndelung-răbdătoare a Mântuitorului Care devine neputincios, deși El este atotputernic. Hristos pătimește pentru noi din iubire sfântă, ca pe noi să ne mântuiască de patimi, după cum se spune într-o cântare: '
Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuiri, și mâna, trestie, întinsorile a tot trupul pe cruce și cuie; încheieturile și coasta, sulița. Cel ce ai pătimit pentru noi și ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi'.
Mulțimea sensurilor duhovnicești este copleșitoare și, în același timp, uimitoare. Fiecare Evanghelie ne aduce o taină în plus în ceea ce privește iubirea lui Dumnezeu. Trei aspecte însă revin în ceea ce numim noi comentariul liturgic sau cântările de la strană, care sunt o meditație selectivă asupra unor aspecte din cele douăsprezece Evanghelii.
În primul rând, Biserica a fost sensibilă la ceea ce
a prevăzut Sfânta Scriptură privind moartea Mântuitorului Iisus Hristos, deoarece multe aspecte ale pătimirii Mântuitorului sunt deja prezise, proorocite cu sute de ani înainte. De pildă, expresia din
Psalmi '
Împărțit-au hainele Mele loruși și pentru cămașa Mea au aruncat sorți' (Ps. 21, 20) este o profeție a Sfintei Scripturi cu peste 800 de ani înainte de Hristos.
O altă profeție se referă la 'Țarina Olarului': '
Și au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel, și i-au dat pe Țarina Olarului' (Matei 27, 9-10; cf. Ieremia 32, 9; Zaharia 11, 12-13). Aceștia sunt arginții pe care Iuda i-a aruncat în Templu, mustrându-l conștiința că a vândut sânge nevinovat (cf. Matei 27, 3-5). Țarina Olarului a fost cumpărată pentru ca să devină un loc de înmormântare pentru străinii din Ierusalim. Iar Evanghelia ne spune că, întrucât țarina aceasta a fost cumpărată prin vânzare de sânge nevinovat, ea se numește până astăzi
'Țarina Sângelui', deci s-a schimbat denumirea ei din
'Țarina Olarului' în
'Țarina Sângelui' (cf. Matei 27, 6-8)
.
O altă profeție zice: '
Vor privi la Cel străpuns' (cf. Zaharia 12, 10). Străpungerea coastei Mântuitorului Iisus Hristos a fost, deci, profețită și ea cu mult timp înainte, prin inspirația Duhului Sfânt.
Al doilea aspect deosebit de semnificativ pentru viața noastră spirituală și pentru credința noastră este
modul cum s-a comportat natura înconjurătoare în timpul Pătimirilor lui Hristos pe Cruce. Din acest punct de vedere, slujba din seara aceasta spune că toată făptura s-a cutremurat văzând pe Făcătorul ei suferind: '
Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamnei, slavă Ție'. Dimensiunea aceasta cosmică a suferinței Mântuitorului este subliniată numai în cântările ortodoxe.
Al treilea aspect pe care slujba din seara aceasta ni l-a pus în față, ca o pe icoană de meditație, este
modul în care diferite persoane s-au comportat în fața suferințelor și în fața morții Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă medităm cu atenție la diferite categorii de oameni, vedem ceva deosebit de important:
în fiecare categorie există oameni care se îndepărtează de Iisus, se comportă cu ostilitate, cu dușmănie, cu indiferență, dar sunt și oameni care rămân fideli sau credincioși până la capăt. De exemplu, Ponțiu Pilat, care reprezenta pe romanii cei ce au ocupat Țara Sfântă, mai întâi constată nevinovăția lui Iisus, dar, sub presiunea mai-marilor cărturarilor și fariseilor și sub presiunea mulțimii, cedează și le face voia pentru a nu-și pierde dregătoria, osândind pe Iisus la moarte. Mai-marii cărturarilor și fariseilor întruniți în Sinedriu Îl judecă pe Mântuitorul Iisus Hristos, sunt împotriva Lui, dar cineva, totuși, chiar și din această categorie, simte taina prezenței lui Dumnezeu în Iisus Hristos, și anume:
Iosif din Arimateea, cel care a cerut trupul lui Iisus de la Pilat pentru a-L îngropa. De asemenea,
Nicodim, om înțelept și drept, prețuia mult pe Iisus și a crezut în El. Mai reținem, de asemenea, că și din mulțimea oamenilor simpli, unii spuneau: '
Răstignește-L! Răstignește-L!', însă un om din popor care venea de la țarină, Simon Cireneanul sau Simon din Cirene,
L-a ajutat pe Iisus să-Și ducă Crucea. El devine, astfel, icoana celui ce ajută pe semenul său când acesta nu mai poate să-și ducă propria Cruce a suferinței.
Persoanele care ne rețin în mod deosebit atenția, pentru că e vorba de Taina Bisericii însăși, sunt
Maica Domnului și ucenicul iubit al Domnului,
Sfântul Ioan Evanghelistul. Cu nimeni nu vorbește Iisus de pe Cruce; mulți strigă hule împotriva Lui, iar El tace. Totuși, El vorbește cu cineva, nu pentru că este întrebat, ci pentru că are un testament de făcut. El spune Maicii Sale: '
Femeie, iată fiul tău', arătându-l pe ucenicul iubit, iar lui îi spune: '
Iată mama ta'. Iar Evanghelia adaugă: '
și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine' (Ioan 19, 27). În acest sens, Maica Domnului devine mama spirituală a tuturor celor care Îl iubesc pe Iisus în orice vreme.
Maica Domnului stând la picioarele Crucii, în dreapta Crucii, așa cum o vedem în icoane,
reprezintă însăși Taina Bisericii, figura ecclesiae, cum spuneau Părinții Latini. Ea suferă mult ca mamă, dar nu mai are nici o teamă de nimeni, ea nu spune nici un cuvânt,
deoarece Dumnezeu-Cuvântul trece prin moarte. Ea doar privește și trăiește taina morții Fiului ei răstignit într-o durere negrăită.
În iconografia ortodoxă, coasta străpunsă a lui Iisus a fost prefigurată odinioară când, din coasta lui Adam, a fost făcută Eva.
După cum Eva a fost făcută din coasta lui Adam, la fel Biserica se naște din coasta lui Iisus, Noul Adam. Evanghelia după Ioan ne spune: '
Și unul din soldați cu sulița a străpuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă' (Ioan 19, 34) - simbolul Euharistiei și al Botezului. În partea dreaptă a lui Iisus, aproape de coasta Lui străpunsă, stă Maica Domnului, pentru că ea de la început a purtat în sine taina Bisericii, adică a umanității care-L poartă în ea pe Hristos, deoarece ea L-a purtat pe Hristos în pântece înainte de nașterea Lui, iar apoi L-a arătat pe Hristos lumii.
Sfântul Ioan, ucenicul iubit care stă lângă Crucea lui Iisus de partea stângă, reprezintă clerul cel mai fidel lui Hristos,
adică pe acei slujitori ai lui Hristos care niciodată nu-și pierd credința și curajul. De aceea, în colțul drept al Sfintei Mese din Sfântul Altar, unde a fost așezat la sfințirea bisericii chipul Sfântului Evanghelist Ioan,
sunt hirotoniți episcopul, preotul și diaconul. Acolo cel ce urmează să fie hirotonit pune capul pe colțul Sfintei Mese, după cum la Cina cea de Taină ucenicul iubit Ioan a pus capul pe pieptul Mântuitorului Hristos, fiind cel mai aproape de el. Întrucât Sfântul Ioan a fost cel mai aproape de Hristos la Cina cea de Taină și singurul ucenic lângă Crucea lui Hristos, tot el a ajuns primul la mormântul lui Hristos în dimineața Învierii Sale.
În Evanghelia după Ioan, se arată că aceeași dăruire de Sine a Mântuitorului Iisus Hristos, prezentă când El moare pe Cruce pentru păcatele lumii, se manifestă și în taina Învierii Sale: '
Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun viața Mea, ca iarăși să o iau. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am Eu ca să o dau și putere am iarăși să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu' (Ioan 10, 17-18).
Legătura aceasta nedespărțită dintre puterea Crucii și a Învierii, ca putere a iubirii jertfelnice și smerite, care nu se caută pe sine în mod egoist, ci pe Dumnezeu și pe semeni, se vede atât în moartea, cât și în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales prin faptul că, după Înviere, El Se dăruiește în Sfânta Euharistie pentru iertarea păcatelor tuturor celor ce cred în el.
ÃŽn moartea lui Hristos pe Cruce,
puterea iubirii Sale jertfelnice se vede în iertare, în capacitatea de a-i ierta pe cei care-L răstignesc: '
Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac' (Luca 23, 34). După Înviere,
puterea iubirii Sale jertfelnice se vede în Euharistie (cf. Luca 24, 30-31). Noi nu-i putem ierta, uneori, nici pe cei pe care îi iubim sau zicem că îi iubim, dar în cazul Mântuitorului, El nu-i blestemă pe cei ce-I fac rău și nu spune lui Petru 'Scapă-Mă de ei', ci îi spune '
Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri' (Matei 26, 52).
Iisus nu folosește violența ca să-Și extermine dușmanii, ca să poată El supraviețui. El preferă să îndure violența altora, decât să răspundă la violență cu violență. Iisus preferă să îndure ura altora decât să cadă El Însuși din starea de iubire față de Dumnezeu și față de oameni. Aici vedem deja puterea iubirii jertfelnice și iertătoare, care anticipează Învierea.
Slujbele din Sfânta și Marea Vineri la care participăm ne învață să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezența Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască și nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea și păcatul cu sfințenia. Cei ce au postit, cei ce și-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alții, au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei, ale mândriei și ale răutății. Iar cei ce, trecând prin necazuri și prin încercări, nu-și schimbă și nu-și împuținează credința și nici dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, aceia pot birui ispitele suferinței și se unesc cu Hristos. Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferințe, iar
dacă această trecere a lor prin suferință îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și prin înduhovnicirea vieții lor, atunci au început să simtă puterea Crucii și puterea Învierii în viața lor.
Să ne Domnului Hristos să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-răbdătoare, a dragostei duhovnicești curate nu numai când ne merge bine, ci și când trecem prin încercări și prin necazuri,
pentru a simți bucuria izvorâtă din iubirea lui Hristos Cel Răstignit și Înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.
