


Mesaj de condoleanțele al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, la înmormântarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, joi, 30 octombrie 2014:
ÃŽn ziua de 27 octombrie 2014 a trecut la cele veÈ™nice preotul profesor universitar Dumitru Radu, slujitor devotat al învățământului teologic românesc, timp de mai mult de cinci decenii. S-a născut la 29 octombrie 1926 în satul CărpeniÈ™, comuna Cepari, judeÈ›ul ArgeÈ™, într-o familie de oameni gospodari È™i evlavioÈ™i, fiind primul din cei trei copii. Dorind să devină preot a urmat cursurile Seminarului Teologic „Negru-Vodă†din Curtea de ArgeÈ™ È™i ale Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae†din Râmnicu-Vâlcea (1939-1947). A studiat apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din BucureÈ™ti, mai întâi cursurile de licență (1947-1951) È™i apoi cursurile de doctorat (1951-1954), iar între anii 1957-1963 cursurile Facultății de Limba È™i Literatura Română. ÃŽncepând cu anul 1955 a funcÈ›ionat ca profesor la Seminarul Teologic din Curtea de ArgeÈ™, fiind transferat în anul 1957 la Seminarul Teologic din BucureÈ™ti, predând diferite discipline teologice dar È™i Limba română. ÃŽn anul 1969 a fost numit asistent-spiritual la Institutul Teologic de Grad Universitar din BucureÈ™ti, parcurgând toate treptele didactice până la cea de profesor universitar. A beneficiat de o bursă de studii la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Strassbourg în perioada 1977-1978. Teza de doctorat în teologie, intitulată „Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine È™i problema intercomuniuniiâ€, elaborată sub conducerea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, a fost susÈ›inută în anul 1978. ÃŽncepând cu acest an a predat în calitate de profesor de teologie morală până la pensionare, în anul 1996, ulterior funcÈ›ionând în calitate de conducător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul†din BucureÅŸti, de la care s-a transferat în anul 2004 la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius†din ConstanÈ›a.
A fost hirotonit preot în anul 1969 iar în ultimele două decenii a slujit la biserica cu hramul „Sfinţii Împărați Constantin și Elena-Vergului†din Bucureşti, desfășurând o bogată activitate pastoral-misionară și edilitar-gospodărească.
Părintele profesor Dumitru Radu a publicat de-a lungul carierei sale universitare numeroase studii È™i articole de teologie, a fost coordonator sau colaborator la editarea unor volume de studii teologice, ca de pildă „Învățătura de credință ortodoxă†(1978) È™i „Îndrumări misionareâ€(1986). Este autor a două volume de studii, primul intitulat „Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative†(2005), cel de-al doilea „Repere morale pentru omul contemporan†(2007), apărute în ultimii ani ai vieÈ›ii sale.
A reprezentat Biserica Ortodoxă Română în Comisia teologică de dialog cu Biserica Evanghelică din Germania și în Comisia internațională de dialog cu Biserica Romano-Catolică, precum și în cadrul unor întruniri ecumenice.
O dimensiune importantă a activității didactice a constituit-o cea de prorector al Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1979-1991) și apoi de prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București (1991-1996), calitate în care a adus un aport substanțial la procesul amplu al reintegrării facultății în mediul universitar bucureștean, dar și al creării noilor programe de licență sau de master de la această facultate.
Prin întreaga sa activitate didactică și teologică a contribuit la dezvoltarea învățământului teologic universitar românesc, la formarea a zeci de generații de slujitori ai sfintelor altare, de profesori de teologie, de profesori și profesoare de religie și alți lucrători în ogorul Bisericii Ortodoxe Române. În același timp enoriașii bisericii în care a slujit mai mult de 20 de ani l-au prețuit ca pe un predicator dinamic și duhovnic iscusit, dăruind fiecăruia îndemnul și povața necesară unei trăiri autentice a credinţei creștine.
În această zi îndurerată, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească împreună cu drepții sufletul slujitorului Său, preotul profesor Dumitru, în Împărăția Sa, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar familiei îndoliate și tuturor celor ce l-au iubit și l-au prețuit să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.
Veșnica lui pomenire din neam în neam !
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române