patriarhul > Mesaje > Ne lipsește mult Părintele Cleopa

Ne lipsește mult Părintele Cleopa


Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei) rostit la Mănăstirea Sihăstria, 2 decembrie 2003, după slujba de pomenire la 5 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Cleopa:



'Prea Cuvioși și Prea Cucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,



Am săvârÈ™it, cu ajutorul lui Dumnezeu, slujba de pomenire a Părin­telui nostru Arhimandrit Cleopa Ilie, care în urmă cu 5 ani a trecut la viaÈ›a cea veÈ™nică fiind chemat de Mântu­itorul Iisus Hristos, împăratul Cel fără de moarte, Căruia I-a slujit ani mulÈ›i nu numai ca preot È™i mare misionar stator­nic, ci È™i ca un călugăr cu viață sfântă È™i, în acelaÈ™i timp, cu multă dragoste față de Biserică, față de neam, față de Ortodoxie în general, față de fiecare om, oricât de simplu ar fi fost el când venea la chilia sa. Părintele Cleopa rămâne pentru noi cu atât mai luminos în ceea ce priveÈ™te sufletul È™i lucrarea sa, cu cât trece timpul mai mult. îi simÈ›im lipsa foarte adesea atunci când ne gândim la viaÈ›a monahală, când tre­buie să vedem dacă ne aflăm pe drumul cel bun în privinÈ›a vieÈ›ii de obÈ™te din mănăstiri, pentru că el era un bun sfătuitor È™i un mare rugător. Părintele Cleopa nu doar sfătuia oamenii, ci se È™i ruga pentru ei, îi purta în rugăciunile sale. De aceea, Dumnezeu îl învăța să vorbească totdeauna inspirat È™i dădea mult curaj, multă încredere, multă râvnă celor care erau fie îndoielnici, fie ezitanÈ›i sau derutaÈ›i, din pricina mulÈ›imii încercărilor prin care treceau.



Părintele era un bun sfătuitor atât pentru călugări și maici, cât și pentru mireni. Reținem în mod deosebit trei mari virtuți ale sale:



Prima este credința ortodoxă pe care o cunoștea și o apăra prin cunoașterea temeinică a Sfintei Scripturi și a lucrărilor teologice ale Sfinților Părinți.



În al doilea rând, Părintele Cleopa rămâne în memoria noastră cu chipul său luminos de om al rugăciunii. El a arătat o râvnă deosebită și necontenită pentru viața liturgică. Foarte adesea își făcea pravila ore întregi, dis-de-dimineață, de la orele 04.00, și îmbina rugăciunea la chilie cu participarea la slujbele bisericești după posibilități. Părintele Cleopa a arătat că nimic nu poate înlocui rugăciunea, nici chiar studiul. Nici chiar slujirea liturgică nu poate înlocui rugăciunea particulară, după cum nici rugăciunea particulară nu poate fi deplină dacă nu participăm la viața liturgică a Bisericii.. El era un bun dascăl al rugăciunii și un mare trăitor al ei. Foarte adesea, Părintele Cleopa tâlcuia învățătura despre rugăciune a Sfinților Părinți pe care o confirma cu experiența sa personală în Biserică, dar cu multă discreție.



ÃŽn al treilea rând, Părintele Cleopa a arătat foarte multă dragoste părin­tească față de vieÈ›uitorii din mănăstiri È™i față de toÈ›i credincioÈ™ii care veneau la el, la mănăstire. DeÈ™i uneori era obosit după ore întregi de sfătuire du­hovnicească a credincioÈ™ilor pelerini, el spunea totuÈ™i: 'Mi-e milă de oameni pentru că vin din depărtare È™i au nevoie de un cuvânt de întărire, de un sfat bun, de o rugăciune, de un îndemn'.



Acest mod de misiune statornică, stând la chilie sau în mănăstirea sa, dar pri- t mind ca un bun duhovnic pe cei care veneau la el, este din ce în ce mai nece­sar astăzi. Cu cât trece timpul mai mult, cu atât simÈ›im È™i mai mult lipsa lui de bun sfătuitor, de mare rugător È™i de om de smerită ascultare în Biserică.



ÃŽn plus, Părintele Cleopa mai avea un dar deosebit pe care îl întâlnim foarte rar È™i anume: preÈ›uirea pe care el o acorda preoÈ›ilor de mir. L-am văzut de mai multe ori sărutând mâna preoÈ›ilor de mir, indiferent dacă erau mai în vârstă sau dacă erau mai tineri, pentru că el respecta lucrarea sfântă a lui Hristos în fiecare preot, indiferent dacă era preot de mir sau dacă era preot de mănăstire. Părintele Cleopa nu a opus niciodată mănăstirea parohiei È™i nici parohia mănăstirii, ci, în baza unei tradiÈ›ii sănătoase, lungi, trainice È™i rod­nice de aici din mănăstire È™i din Moldova, el a menÈ›inut totdeauna în armonie È™i în conlucrare misionară mănăstirea È™i parohia. El cunoÈ™tea difi­cultățile vieÈ›ii din lume, cunoÈ™tea necazurile oamenilor, cunoÈ™tea ispitele cu care se luptă credincioÈ™ii È™i preoÈ›ii de mir, cunoÈ™tea încercările care există astăzi într-o lume din ce în ce mai se­cularizată È™i È™tia că toÈ›i au nevoie de un sprijin, de o încurajare, de o preÈ›uire, de un respect deosebit. Prin aceasta, Părintele Cleopa învăța indirect pe preoÈ›ii de mir È™i pe credincioÈ™i să cin­stească È™i mai mult mănăstirea. El nu pretindea o cinstire a mănăstirii înainte de a arăta el însuÈ™i o cinstire a credin­cioÈ™ilor È™i a preoÈ›ilor de mir.



De aceea, în această zi de pomenire a trecerii sale la viața veșnică, deodată cu această slujbă de parastas, noi am dorit să organizăm și întrunirea stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor aici, la Mănăstirea Sihăstria, pentru a ne reaminti de darurile multe pe care Dumnezeu le-a dat Bisericii prin Părintele Cleopa, mai ales Bisericii noastre din această parte a țării, dar și pentru toată țara, pentru lumea ortodoxă, el fiind prețuit în toată lumea ortodoxă. Știm că de acolo, din ceruri, el se roagă pentru noi, pentru că orice om care s-a rugat mult pe pământ, se va ruga mult și în ceruri; și cum s-a rugat mult pe pământ pentru mântuirea multor oameni, nu numai pentru mântuirea sa proprie, așa se va ruga pentru mănăstirile, schiturile, parohiile și toate activitățile misionare ale Bisericii.



ÃŽn acelaÈ™i timp, am dorit ca la această întrunire sau Sinaxă a stareÈ›ilor È™i stareÈ›elor din Arhiepiscopia IaÈ™ilor, să fie prezenÈ›i È™i părinÈ›ii protopopi din zona NeamÈ›ului, care este zona cea mai bogată în mănăstiri È™i schituri din întreaga Românie. Prin aceasta dorim să ne sfătuim, să vedem ce avem de făcut împreună pentru a rămâne cât mai ' fideli tradiÈ›iei SfinÈ›ilor PărinÈ›i ai Bisericii, mari întemeietori ai monahis­mului È™i să împlinim chemarea Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o misiune comună pe care parohiile, mănăstirile, schiturile, È™colile de teologie È™i toate instituÈ›iile noastre cultural-misionare È™i caritativ-misionare o au de împlinit astăzi. La această întrunire de astăzi am încercat să vedem È™i ce va însemna anul 2004 ca an de cinstire deosebită a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare È™i Sfânt, pentru că în 2004 se împlinesc 500 de ani de la trecerea la viaÈ›a veÈ™nică a Domnitorului Ștefan cel Mare È™i Sfânt al Moldovei. Mi-aduc aminte că Părintele Cleopa, atunci când se vor­bea de canonizarea Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare È™i Sfânt în anul 1992, a fost întrebat: 'Ce părere aveÈ›i despre această canonizare? , a spus: 'Eu deja lucrez pentru aceasta, pregătesc slujba liturgică a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare'. Deci, Părintele Cleopa avea pentru Ștefan cel Mare È™i Sfânt, pentru Daniil Sihastrul, pentru Teodora de la Sihla, o deosebită preÈ›uire È™i o deosebită evlavie. De aceea, s-a bucurat foarte mult atunci când au fost canonizaÈ›i Ștefan cel Mare È™i Sfânt, Daniil Sihastrul, Leontie de la RădăuÈ›i, Teodora de la Sihla È™i Ioan Iacob de la NeamÈ›, ca sfinÈ›i ai poporului român È™i ai Ortodoxiei. Considerăm că Părintele Cleopa rămâne peste timp un dascăl È™i un părinte al nostru prin ceea ce a scris, prin ceea ce a dăruit el ca pildă a vieÈ›ii sale, dar È™i prin rugăciunile sale pentru noi. De aceea, rugăm pe Hristos Domnul, împăratul Cel fără de moarte, să aÈ™eze cu drepÈ›ii, în lumina sfântă, în lumina învierii, sufletul Părintelui nos­tru Arhimandritul Cleopa Ilie È™i să ne dăruiască È™i nouă râvnă din râvna lui pentru rugăciune, dragoste din dragostea sa pentru Biserică, iubire părintească pentru toÈ›i credincioÈ™ii care aÈ™teaptă de la Biserică un cuvânt de întărire în credință, de luminare pe dru­mul mântuirii È™i de ajutor în viață, mai ale' atunci când suntem confruntaÈ›i cu multe încercări.



Veșnica lui pomenire!'



(Articol publicat în Candela Moldovei, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, an XII, nr. 11-12/noiembrie - decembrie 2003)


Photo events
Solemn year - 2023