patriarhul > Mesaje > Geniul colindelor româneşti – profunzimea teologică a conţinutului şi simplitatea formei

Geniul colindelor româneşti – profunzimea teologică a conţinutului şi simplitatea formei

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia Concertului tradiţional de colinde al Patriarhiei Române Răsăritul cel de Sus, organizat de Centrul de Presă BASILICA, la Opera Naţională Bucureşti, marţi, 16 decembrie 2014:

 

Ne aflăm în ultima partea a postului Crăciunului, perioadă de intensificare a pregătirii noastre duhovniceşti, pentru a întâmpina cu vrednicie şi cu bucurie Naşterea Domnului Iisus Hristos, „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om”, aşa cum mărturisim în Simbolul de credinţă al Bisericii Ortodoxe.

 

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16).

 

Una dintre expresiile cele mai vii ale tradiţiei poporului român, prin care a exprimat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, se regăseşte în colinde.

 

 

La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologică şi simplitatea formei, ca manifestare vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare.

 

 

Bogăţia teologică şi spirituală a colindelor de Crăciun vine din învăţătura Bisericii Ortodoxe, inspirată de textul Evangheliei şi de scrierile Sfinţilor Părinţi, care au meditat profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.

 

Cuvintele de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându‑se în această perioadă a marelui praznic al NaÅŸterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toÅ£i la întâlnirea sfântă ÅŸi mântuitoare cu ÃŽnsuÅŸi Iisus Hristos, Cel Care, plecând Cerurile ÅŸi pogorându-Se întru smerenie,vine ÅŸi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani ÅŸi ale bătrânilor abandonaÅ£i, ale bolnavilor suferinzi ÅŸi singuri, ale oamenilor îndoliaÅ£i ÅŸi întristaÅ£i, ale oamenilor flămânzi ÅŸi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46). 

 

 

De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferință și sărăcie, singurătate și neajutorare, să aducem, prin cuvânt și faptă, ajutor și bucurie, încurajare și speranță, așa cum ne învață Sfânta Evanghelie și Sfânta Biserică. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire”(Galateni 5, 6).

 

Mulțumim Operei Naţionale Bucureşti, domnului director Răzvan Ioan Dincă, pentru sprijinul acordat organizării celei de a VIII-a ediţii a concertului tradiţional de colinde Răsăritul cel de Sus al Patriarhiei Române.

 

MulÅ£umim celor trei formaÅ£ii corale: Corul Symbol al Patriarhiei Române, Corul Cantus Domini al AsociaÅ£iei StudenÅ£ilor Teologi OrtodocÅŸi (A.S.T.O.) - BucureÅŸti ÅŸi Corala Nicolae Lungu a Catedralei Patriarhale,  care în această seară ne-au oferit un buchet de colinde ÅŸi cântări tradiÅ£ionale româneÅŸti, dar ÅŸi din repertoriul muzical al altor popoare, interpretate cu deosebită sensibilitate ÅŸi măiestrie artistică.

 

Totodată, felicităm Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române pentru organizarea concertului de colinde Răsăritul cel de Sus și binecuvântăm pe toți participanții la acest eveniment tradițional, dorindu-le tuturor Sărbători fericite cu sănătate, pace și bucurie sfântă, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Photo events
Solemn year - 2023