Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Duminică 13 aprilie 2014:
Duminica a 6-a din Postul Mare
(
a Floriilor)
Ioan 12, 1-18
'Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: 'Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei'. Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.'
Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este numită în popor și Floriile, de la florile pe care mulțimile de oameni și copiii le purtau în mână, aclamând intrarea în Ierusalim a lui Iisus ca Domn și Împărat.
Evanghelia sărbătorii ne arată că Maria, sora lui Lazăr, ca semn de prețuire și de recunoștință pentru Iisus, a vărsat mir de mare preț pe picioarele Lui și le-a șters cu părul capului ei. Maria, sora lui Lazăr, este o altă femeie decât femeia păcătoasă despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca, pentru că pocăința femeii păcătoase nu s-a petrecut în Betania, ci în Nain. Semnificația nardului sau mirului de mare preț este deosebit de bogată. Când Iuda Iscarioteanul a întrebat: '
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor?' (
Ioan 12, 5), Domnul Hristos a răspuns: '
Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna' (
Ioan 12, 7-8). Mirul de mare preÈ› ca
simbol al îngropării Domnului Iisus Hristos a devenit în Biserică Sfântul și Marele Mir folosit pentru sfințirea Sfintei Mese din biserica nouă, întrucât Sfânta Masă închipuie mormântul Mântuitorului în care El a fost pus și din care El a înviat. De asemenea, cu Sfântul și Marele Mir se sfințește și
Sfântul Antimis care simbolizează punerea în mormânt a Domnului. Iar
mirungerea celor ce s-au botezat în apă și în Duh Sfânt, adică în taina Morții și Învierii Domnului, se face tot cu Sfântul și Marele Mir. Așadar, Biserica a învățat de la Maria, sora lui Lazăr, să arate prețuire mare față de Hristos
prin folosirea în cultul ei a Sfântului și Marelui Mir compus din multe aromate de mare preț. În plus,
mireasma deosebită a mirului de mare preț simbolizează și prezența Duhului Sfânt în omul credincios. În acest sens, sfintele moaște ale sfinților au în ele parfumul mirului de nard. După cum harul Duhului Sfânt era prezent în trupul lui Hristos în mormânt și nu L-a lăsat să putrezească, tot așa
harul Duhului Sfânt pecetluiește pe unii dintre sfinți cu nestricăciunea osemintelor (moaștelor) și cu parfumul minunat al prezenței lui în omul duhovnicesc, care a trăit în sfințenie potrivit Evangheliei lui Hristos.
Mirul de mare preț este un simbol al frumuseții Bisericii
Toate veșmintele de mare preț, toate vasele sfinte, toate picturile frumoase, toate bisericile noi zidite care se aduc ofrandă întru pomenirea și cinstirea Mântuitorului Iisus Hristos, ca recunoștință sau mulțumire adusă Lui, sunt mir de mare preț. Asemenea Mariei, sora lui Lazăr,
Biserica aduce ofrandă lui Hristos Cel Răstignit și Înviat ceea ce ea are frumos și de mare preț.
Însă, la darurile materiale de mare preț pe care le aduc credincioșii în biserică trebuie să adăugăm
darul cel mai de preț al miresmei credinței ortodoxe, al rugăciunii și al faptelor bune. Mirul de mare preț este, în primul rând, sufletul omului dreptcredincios și curățit de păcate.
Sufletul creștinului curățit de păcate și luminat de fapte bune se dăruiește în fiecare zi lui Hristos ca mir de mare preț. Viața păcătoasă este urât mirositoare, dar pocăința și curățirea de patimi păcătoase transformă viața omului în miros duhovnicesc de bună mireasmă.
Acest mir de mare preț al sufletului creștinului curățit și sfințit se dobândește prin toate nevoințele Postului Mare, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin milostenie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi, în această ultimă săptămână înainte de sărbătoarea Învierii Domnului,
să aducem ca mir de mare preț florile harului crescute în sufletul nostru, prin toată lucrarea duhovnicească săvârșită în timpul de pregătire pentru Sfintele Paști.
Primul înțeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos este acela de biruință asupra morții lui Lazăr și, deci, de preînchipuire a Învierii de obște, după cum se spune în
Troparul sărbătorii. Evanghelia după Sfântul Ioan relatează pe larg învierea lui Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos și fratele surorilor Marta și Maria din Betania.
Mulți dintre iudei văzând că Iisus a înviat un om mort de patru zile și intrat în descompunere, au părăsit pe cărturari și pe farisei, adică pe învățătorii lor tradiționali, și au crezut în Iisus și în puterea Lui dumnezeiască. Deci, motivul principal pentru care mulțimile au venit în Betania era să-L vadă pe Iisus, dar și pe Lazăr, prietenul Său, pe care Iisus l-a înviat din morți.
Mulțimile se adunaseră la Ierusalim pentru a serba Paștile iudaice, iar din Ierusalim au mers în Betania să vadă pe Lazăr, cel ce murise, dar acum era viu. Însă, pe cât se bucura mulțimea oamenilor simpli de minunile lui Iisus, pe atât se tulburau și se întristau mai-marii cărturarilor și fariseilor, plini de invidie, pentru că iubirea și admirația mulțimilor față de Iisus creșteau cu fiecare minune, cu fiecare vindecare și, mai ales acum, cu învierea din morți a prietenului său Lazăr din Betania. Astfel, iudeii s-au împărțit în două: unii care credeau în Iisus și alții care nu credeau în Iisus;
unii care-L iubeau pe Iisus, iar alții care-L invidiau și-L dușmăneau. Evanghelia ne spune că atunci au hotărât mai-marii cărturarilor și fariseilor să-L omoare nu numai pe Iisus, ci și pe Lazăr,
pentru că Lazăr cel înviat din morți era mărturia evidentă a puterii dumnezeiești a lui Iisus Hristos. Nu numai învățătura lui Iisus era minunată, ci și puterea Lui dumnezeiască, dătătoare de viață. În mod deosebit, Hristos, Cel ce a zis: '
Eu sunt Învierea și Viața' (
Ioan 11, 25), Se arată biruitor asupra morții, înviind pe Lazăr. În acest sens, intrarea lui Iisus în Ierusalim are două înțelesuri:
unul de biruință asupra morții lui Lazăr, iar celălalt de anticipare a biruinței asupra propriei Sale morți. Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a înviat pe Lazăr din morți, peste puțin timp, va trece prin moarte și apoi Își va învia și propriul Său trup din mormânt.
Prin aceasta El va arăta definitiv că este Dumnezeu-Omul. Moartea spre care merge El, deși este o crimă organizată de autoritățile politice și militare împreună cu cele religioase din Ierusalim, este prezentată, totuși, de Sfântul Evanghelist Ioan ca fiind o
jertfă de bunăvoie. În această privință, Mântuitorul Iisus Hristos spune: '
Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu' (
Ioan 10, 17-18). Prin urmare,
Biserica înțelege intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos ca fiind mergerea Sa spre patimă și spre moarte de bunăvoie. Iisus putea să evite suferințele și moartea dacă-și distrugea sau elimina adversarii. Însă
El a dorit să biruiască moartea din interiorul ei, prin puterea iubirii Sale smerite care este ascunsă în Cruce și care se va arăta apoi ca iubire preaslăvită în Învierea Sa din morți a treia zi. Așadar, intrarea Domnului Hristos în Ierusalim este
biruință asupra morții lui Lazăr și anticipare a biruinței Mântuitorului Iisus Hristos asupra propriei Sale morți.
Dar intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc este și prefigurarea intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc
Însă această intrare în Ierusalimul ceresc se va realiza prin Învierea lui Hristos din morți și prin Înălțarea Sa la cer. De aceea, în noaptea de Paști noi cântăm: '
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime...', adică nu Ierusalimul vechi, pământesc, ci
noul Ierusalim, ceresc, în care Hristos-Domnul intră prin Înviere și umanitatea Lui nu va mai muri niciodată. Iar
Ierusalimul ceresc în care intră Hristos Dumnezeu Cel Răstignit și Înviat, ca să ne pregătească nouă un sălaș ceresc în Împărăția Preasfintei Treimi,
este acum simbolizat de către Biserică. Cu alte cuvinte,
Biserica este icoana Ierusalimului ceresc. Din acest motiv, când se sfințește o Biserică nouă, cântăm: '
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit'.
Intrarea Mântuitorului în Ierusalimul ceresc privește, deci, și taina Bisericii, care ne ajută, prin viața în Hristos, să ajungem în casa Tatălui ceresc.
Deci,
participarea la viața Bisericii este în mod tainic o intrare în Ierusalimul ceresc, întrucât Biserica ne învață și ne ajută să răstignim păcatul din noi prin post, prin pocăință, prin rugăciune, prin mărturisirea păcatelor,
pentru a dobândi învierea sufletului nostru din moartea păcatului.
Înțelesurile duhovnicești ale Intrării Domnului în Ierusalim ne cheamă să cerem Mântuitorului Iisus Hristos să ne ajute să biruim și noi moartea sufletului ca despărțire de Dumnezeu din cauza păcatelor, să biruim tot ce slăbește credința noastră, să biruim ispita invidiei și a răutății.
Sărbătoarea Intrării Domnului face trecerea de la Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paști la intrarea în Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale lui Hristos, care este o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de Taina Crucii și Învierii Domnului.
Stâlpările și florile sunt simbolul virtuților adunate în timpul Postului Sfintelor Paști
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevestește Învierea lui Hristos, ea este, oarecum,
un Paște anticipat, o arvună a biruinței asupra morții, asupra păcatului, asupra răutății oamenilor, o biruință a iubirii lui Hristos-Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură și invidie, decât orice trădare și lașitate, decât orice lăcomie de bani și de putere lumească trecătoare.
De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, și flori? Purtăm în mâini aceste ramuri,
în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. În al doilea rând, purtăm în mâini ramuri de copaci și flori și pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post.
Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci
este un timp mai sfânt și mai sfințitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele și Mântuitoarele Patimi sau Pătimiri ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens,
florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuților adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului dobândită prin spovedanie și prin împărtășire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte față de Dumnezeu și față de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia este cel mai smerit dintre copaci, deoarece își pleacă crengile sale permanent înaintea Domnului),
să ne smerim și să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci și în sufletul nostru și în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credință și bucurie, spre slava Lui și mântuirea noastră.
Cu prilejul Sărbătorii
Floriilor, adresăm părintești doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie tuturor celor care poartă nume de flori: Floare, Florin, Viorel, Mugur, Lăcrămioara, Brândușa și alte nume de flori, dorindu-le ani mulți, fericiți și binecuvântați!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
